Vampir energetic | Adevărul pe care nu ți-l spune nimeni

Se vorbește mult despre „vampiri energetici” – acei oameni care ne-ar fura energia. Dar adevărul mai profund este că, în majoritatea cazurilor, nimeni nu ne ia energia cu forța. Noi suntem cei care, adesea fără să ne dăm seama, o oferim sau mai bine zis o pierdem. Pierderea energiei nu este întâmplătoare, ea apare ca urmare a unei mecanici precise și urmează un curs predictibil.

VAMPIR ENERGETIC | Ce nu știai

Totul începe în clipa în care atenția noastră se fixează asupra unei persoane, situații sau emoții care nu ne aparține. Empatia, atunci când nu este însoțită de conștiință și limite sănătoase, devine ca o antenă mereu deschisă care recepționează tot dar nu filtrează nimic. Ne conectăm profund, simțim intens, și în loc să rămânem martori, intrăm în poveste.

Preluăm sarcini, emoții, responsabilități și dureri ca și cum ar fi ale noastre, iar acest proces devine un canal prin care energia noastră curge continuu spre exterior. La început, pare un act de iubire și altruism. Dar în timp, acest „schimb” nu mai este echilibrat pentru că nu există un schimb real, ci o cedare unilaterală. Și, pas cu pas, ajungem să simțim acea oboseală cronică a salvatorului, acea golire interioară pe care o confundăm cu „energia furată de alții”, când de fapt, am risipit-o noi înșine, inconștient.

Așadar, empatia, atunci când nu este susținută de discernământ și ancorare interioară, poate deveni o poartă prin care ne pierdem vitalitatea. Nu pentru că ceilalți ar fi „hoți” de energie, ci pentru că noi am renunțat, pas cu pas, la a ne recunoaște centrul și a-l proteja. În loc să rămână un dar prin care înțelegem și simțim fără a ne dizolva, empatia se transformă într-o confuzie între „eu” și „celălalt”. Iar această confuzie este sursa adevărată a epuizării și nu o agresiune exterioară, ci o scurgere interioară, generată de lipsa granițelor sacre. Când învățăm să observăm fără a prelua, să fim prezenți fără a ne sacrifica, descoperim că energia nu trebuie nici apărată cu teamă, nici împărțită fără măsură. Ea poate curge liber, dar numai atunci când izvorul rămâne plin. Iar aici începe adevărata muncă de vindecare, un proces care poate transforma complet modul în care îți trăiești viața.

Rămâi cu mine până la final, pentru că îți voi arăta pas cu pas cum o persoană cu o empatie exagerată, prinsă de ani de zile în dinamica obositoare a „salvatorului” care vrea să repare și să ajute pe toată lumea, poate să își deschidă ochii către propriile rădăcini ale acestui comportament, să-și recunoască tiparele inconștiente și să înceapă un drum real de conștientizare, vindecare și eliberare. Vei vedea cum, prin intermediul tehnicii de regresie QHHT, chiar și cele mai adânci răni ale sufletului pot fi transformate în surse de putere interioară.

De la salvator epuizat la om conștient | Cum începe transformarea reală

Dacă ar exista cu adevărat „vampir energetic” în sensul strict, adică ființe sau oameni care pot să îți ia energia fără acordul tău, fără ca tu să ai vreo putere de a preveni asta, atunci întreaga idee de liber arbitru s-ar prăbuși. Asta ar însemna că orice persoană ar putea fi, oricând, un simplu „rezervor” din care alții extrag, fără ca ea să poată alege, să poată decide sau să poată pune o limită. Într-un astfel de scenariu autonomia personală nu ar mai fi reală, responsabilitatea pentru propria stare nu ar mai avea sens, pentru că altcineva ți-ar putea schimba energia oricând, indiferent de ceea ce faci. Să nu uităm că senzația de libertate este consecința asumării complete a responsabilității pentru propria viață, iar asta nu înseamnă altceva decât renunțarea la falsitate, ipocrizie, duplicitate, adică renunțarea la rolul de victimă neajutorată și bătută de soartă. Tot în acest scenariu, evoluția spirituală ar deveni aproape imposibilă, pentru că energia – combustibilul transformării – ar fi mereu la dispoziția altora, iar puterea personală necesară schimbării ar deveni nulă. Să nu uităm că nici un ritual sau amuletă nu te poate proteja dacă responsabilitatea personală a conștiinței ar fi anulată. Desigur că aceste adevăruri inconfortabile care pot să îți rănească imaginea de care te-ai atașat nu servesc propriilor interese egotice, dar servesc adevărului interior și libertății tale reale. Pentru că în clipa în care înțelegi că nimeni nu îți poate lua energia fără ca tu să permiți – conștient sau inconștient – capeți din nou controlul asupra propriei vieți. Nu mai ești un pion într-un joc străin, ci devii jucătorul care decide regulile.

Această realizare nu este întotdeauna confortabilă, pentru că te obligă să recunoști unde, când și cum ai cedat puterea ta. Înseamnă să vezi clar momentele în care ai ales aprobarea în locul autenticității, „pacea” aparentă în locul adevărului sau salvarea altora în locul grijii pentru tine. Dar, odată ce îți asumi că tu ești gardianul propriului câmp energetic, îți redobândești libertatea. Și, paradoxal, exact atunci când încetezi să mai crezi că ești „victima” unui vampir energetic, încetezi și să mai fii vulnerabil în fața oricărei astfel de dinamici. Așadar în realitate, în majoritatea situațiilor, pot exista interacțiuni care te epuizează, dar ele funcționează doar dacă tu te deschizi (conștient sau inconștient) acelui schimb.Acest „acord energetic” poate fi subtil – un gând, o emoție, o vină, o dorință de a salva – dar el există.

Așadar, problemele tale nu sunt ”probleme de rezolvat”, ci mai degrabă sunt confuzii de clarificat. Așa că, hai să ne întoarcem la empatie, să o privim cu adevărat în profunzime și să clarificăm ce anume este ea și ce impact are în viețile noastre. Nu doar ca pe un cuvânt frumos pe care îl asociem cu bunătatea sau cu a „fi acolo” pentru ceilalți, ci ca pe o forță complexă, care poate fi atât dar, cât și povară. Vom păși dincolo de definițiile simple și vom explora esența acestui termen – de unde vine, ce a însemnat de-a lungul timpului și cum ne influențează în mod subtil viața de zi cu zi. Pentru că, înțelegând rădăcinile și nuanțele reale ale empatiei, vom putea vedea clar de ce uneori ea ne ridică și alteori ne secătuiește.

Ce este, de fapt, empatia și cum ne influențează în profunzime

Etimologic, „empatia” – sau, mai precis, expresia grecească enpathos – provine din alăturarea a două elemente:

• prefixul „en”, care înseamnă „în” sau „în interiorul”, cu sensul de „a pătrunde înăuntrul a ceva”;

• cuvântul „pathos”, care inițial se traducea prin „bază”, „fundament”, fund „strat” „podea” sau podeț.

  
  

De aici a apărut, mai târziu, în engleză, cuvântul „path” („drum”), pentru că drumul nu este altceva decât stratul pe care pășim și pe care ne deplasăm.

Se pare că, pentru înțelepții din vechime, acest „strat de bază” sau „fundament” – acest pathos nu era doar unul exterior  ci și unul interior –alcătuit din trăirile, stările lăuntrice și emoțiile omului, văzute ca esența, baza sau fundamentul pe care se clădește întreaga noastră experiență de viață. De aceea, mai târziu, pathos a fost adesea tradus prin emoție, simțire sau pasiune. Apoi, mult mai târziu cuvântul pathos începe să fie folosit și pentru afecțiuni ale trupului, dintr-un motiv foarte simplu: emoțiile iraționale (furia, frica, dorința excesivă) au fost văzute ca fiind niște „boli ale sufletului”. Se pare că pentru cei din vechime o minte „sănătoasă” era eliberată de pathos. Și uite cum un cuvânt simplu capătă noi valențe și noi înțelesuri din ce în ce mai bogate și mai metaforice de-a lungul timpului. Am plecat de la fundament, bază, strat, drum, podea, podeț, iar mai apoi, când cei din vechime au început să privească sufletul omului, acest cuvânt a devenit emoție, simțire, pasiune și în cele din urmă a devenit afecțiune și boală.

Desigur, mult mai târziu, noi sensuri din ce în ce mai bogate au fost alăturate acestui cuvânt pe măsură ce el a început să fie folosit în artă sau psihologie. De exemplu, la sfârșitul secolului al XIX-lea, filosoful german Theodor Lipps, în contextul esteticii, a folosit cuvântul (termenul exact în germană Einfühlung) pentru a descrie capacitatea de a te „transpune” emoțional în opera de artă sau în experiența altcuiva. Apoi, în1909, psihologul britanic Edward B. Titchener traduce Einfühlung în engleză ca empathy dându-i sensul actual definit ca fiind capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile altor persoane, „intrând” mental și afectiv în locul lor.

Ca o mică paranteză, înainte de a aprofunda și mai mult, merită menționat faptul că de aici vine termenul medical „patologie” care este format din alăturarea cuvintelor pathos + logos care astăzi s-ar traduce știința bolilor. De aici și cuvintele apatie, care înseamnă a- „fără” + pathos – ”lipsa emoției, nepăsare”, simpatia ( syn „împreună” + pathos) – a simți împreună cu cineva, antipatia ( anti „împotrivă” + pathos) – aversiune, a simți împotriva cuiva.

Și acum să ne întoarcem la empatia (gr. en „în” + pathos) – a simți în locul altuia.

Empatia neînțeleasă | Cum ajunge să te golească

Hai să ne analizăm mai bine acei oameni pe care astăzi în limbajul de specialitate îi numim empați sau empatici. Se pare că aceștia nu doar percep emoțiile altora, ci efectiv le absorb. Și odată ce le absorb, le poartă ca pe ale lor. Cum se întâmplă asta? Când ești foarte empatic, mintea și corpul tău nu fac mereu diferența între energia ta și a altuia. Vezi lacrimile nerostite din ochii cuiva și, imediat, într-un mod mecanic îți întinzi sufletul ca un vas care le primește. Simți frica ascunsă sub furie și o ții tu, ca să-i fie celuilalt mai ușor. Dar asta nu este compasiune. Este interferență.

Empatia, atunci când nu este însoțită de limite sănătoase, devine un drum permanent pe care emoțiile, problemele și chiar responsabilitățile altora trec spre tine. Și, pas cu pas, ajungi să duci poveri care nu sunt ale tale. De aici vine senzația de „energia mea a fost furată”. Nu pentru că cineva a intrat în câmpul tău energetic luându-ți energia, ci pentru că tu ai preluat starea lui. Cu alte cuvinte, ai intrat pe aceeași vibrație energetică joasă cu acea persoană. Știm că, cu cât nivelul de conștiință este mai jos, cu atât nivelul de energie este mai mic și, prin această aliniere inconștientă, nu doar că îți scazi propria vibrație, dar începi să îți consumi resursele interioare pentru a „ține” ceea ce nu îți aparține. E ca și cum ai coborî într-o încăpere lipsită de oxigen cu o torță în mână pentru a lumina acea încăpere, dar fără să îți dai seama că, odată cu fiecare pas, flacăra ta se micșorează pentru că aerul de care are nevoie se consumă. Și, în loc să aprinzi lumina în jur, ajungi să rămâi cu torța stinsă, pierdut în întunericul altuia. În acest punct, nu doar că nu mai poți ajuta, dar riști să te pierzi pe tine însuți.

Adevărata vindecare începe când înțelegi că nu ești chemat să respiri aerul altcuiva în locul lui și nici să porți întunericul său pe umerii tăi. Ești chemat să rămâi în propria lumină, să-ți păstrezi flacăra vie și să o lași să fie o inspirație, nu un sacrificiu. Numai așa, prezența ta poate schimba ceva fără ca tu să te stingi pe drum. Adevărul este că nimeni nu-l poate salva pe celălalt. Oricât de mult am iubi, oricât de tare ne-am dori să luăm durerea cuiva și să o transformăm în lumină, adevărul este că fiecare își are propriul drum de parcurs, propriile lecții de învățat și propriile umbre de privit. Ceea ce putem face însă este să fim o oglindă curată. Să fim acel spațiu sigur în care celălalt, dacă are curaj, poate să se privească fără măști și fără scuze. În această oglindă, el poate vedea nu doar rănile și fricile sale, ci și partea sa neatinsă de suferință, acel nucleu de integritate și autenticitate care a existat dintotdeauna în el.

Adevărata susținere nu înseamnă să intri în iad pentru altcineva, ci să stai lângă el cu o lumină aprinsă, astfel încât, când e pregătit, să își găsească singur ieșirea. În felul acesta, nu îi răpești puterea, ci îl inviți să și-o redescopere. Însă, din păcate, mulți terapeuți, medici sau psihologi, interferează și în loc să susțină flacăra lucidității cu iubire, grijă și răbdare se lasă seduși de umbra lor egotică inconștientă încercând să-l salveze pe celălalt. Această dinamică poartă adesea numele de sindromul salvatorului. Crezi că, dacă ajuți suficient, dacă repari suficient, dacă oferi suficient, ceilalți vor fi bine… și, poate, într-un colț ascuns al sufletului tău, speri că atunci vei primi și tu înapoi ceea ce cauți. Dar în realitate, asta te lasă secătuit, frustrat și, în cele din urmă, deconectat de la tine.

Adevărata transformare apare atunci când realizezi că nimeni nu îți poate lua energia fără acordul tău, chiar dacă acel acord este inconștient. Și aici, tehnici precum QHHT – Quantum Healing Hypnosis Technique pot deveni o poartă spre eliberare. Într-o sesiune de QHHT, poți ajunge în acea stare profundă de conștiință în care îți vezi clar de unde vine acest tipar... poate din copilărie, când ai învățat că iubirea vine doar dacă ești util; poate dintr-o altă viață, în care ți-ai jurat să protejezi cu orice preț; poate din răni emoționale care te-au făcut să crezi că valoarea ta e legată de cât oferi celorlalți.

În sesiunea de hipnoză, în starea teta, poți vorbi direct cu Sinele tău Superior, acea parte din tine care nu se epuizează niciodată și care știe exact cum să îți recuperezi puterea. Poți vedea clar că energia ta nu ți-a fost furată… ci cedată, în mod repetat, prin deschiderea ta inconștientă. Și poți învăța să închizi ușor aceste porți atunci când nu este cazul să le ții larg deschise.

Adevărata protecție energetică nu vine din frica de „vampiri energetici”, ci din asumarea faptului că tu ești gardianul propriei tale energii. Că poți simți fără să preiei. Că poți iubi fără să te sacrifici. Că poți fi prezent fără să porți greutatea altcuiva.

Când empatia se combină cu discernământul și limitele sănătoase, nu mai există „hoți de energie” în viața ta. Există doar alegeri conștiente despre unde și cui îți oferi atenția, timpul și inima. Și atunci, energia ta nu mai este un rezervor la dispoziția lumii întregi… ci devine o fântână vie, care curge acolo unde simți că merită să curgă.

Așadar, tehnica QHHT poate fi văzută ca o modalitate de a repara pathos-ul interior, de a reconstrui acea podea solidă din noi. Deoarece în starea de regresie profundă înțelegi ce evenimente din trecut ți-au „fisurat podeaua”, vindeci emoțiile (pathos) pe care le-ai purtat ani de zile fără să fie ale tale, restabilești granițele naturale între tine și ceilalți, și te reconectezi la Sinele Tău Superior care este observatorul etern. Și, poate cel mai important, îți amintești că puterea ta nu ți-a fost niciodată cu adevărat luată, ci doar uitată. Iar când o reclami, nu doar că îți recapeți energia, ci îți recapeți viața.

Până la următorul material, ia cu tine acest adevăr: tu ești singurul stăpân al propriei tale energii. Ai grijă de ea, hrănește-o și las-o să curgă doar acolo unde sufletul tău spune „da”. Dacă dorești să faci o programare găsești detaliile de contact mai jos în pagină. Ne revedem curând.